Paralaxa

Paralaxa

                         PARALAXA
                               de Violiv

 
             http://paralaxa.dictionarweb.com/
             http://en.wikipedia.org/wiki/Paralax

 
Cam asta ar fi explicatia oficiala ... dupa originea greaca a cuvantului, asocierea termenilor 'eroare de paralaxa' ar fi un pleonasm.
Din punct de vedere practic, termenul eroare de paralaxa are intelesuri diferite functie de locul in care este intalnit.
La aparatele vechi fotografice ce posedau doua obiective suprapuse exista posibilitatea ca la vizarea unui obiect apropiat si incadrarea perfecta in obiectiv sa apara pe film decupat la partea superioara din cauza diferentei intre cele doua campuri de vedere si asta se numea tot eroare de paralaxa.

Revenind strict la lunete, in acceptiunea actuala a termenului, acesta se refera la un pic altfel de fenomen. Cele mai vechi lunete aveau lentilele dispuse intr-un acelasi tub unic. Undeva era inserat si reticulul, la fel de fix ca si lentilele iar reglajul se facea numai din suporti. Astazi aceste modele de lunete sunt foarte rare, numai ceva replici de Unertl si US Optics mai fac asa ceva. Avantaje au dar sistemul de reglaj extern este sofisticat si vulnerabil.
Ulterior reticulul plasat in interior a fost legat de un surubel care-i putea modifica pozitia sus/jos astfel incat reglajul pe verticala putea fi facut din tureta iar reglajul pe orizontala, mult mai putin folosit in conditii de trageri la 2-300 m era facut din montura si era relativ fix, in sensul ca odata tarat in poligon ramanea asa pana la urmatorul reglaj. In principiu unul din inele era fix si unul se putea deplasa lateral pe o distanta de cativa mm maxim, suficient pentru a corecta eventuale erori de prelucrare mecanica si imperfectiunile in alinierea tevii, culatei si lunetei. Partea proasta la aceste lunete era ca reticulul nu ramanea fix in centrul imaginii ci se misca sus-jos functie de distanta la care era reglat. Mesterii munceau mult la calculul si ajustarea prinderilor lunetei astfel incat arma sa poata fi reglata la celebra distanta optima (DRO) iar reticulul sa stea cat mai central posibil. Astfel de monturi sunt adevarate bijuterii si nu s-au putut realiza niciodata ca produse de mare serie ci numai strict adaptate unei arme in particular chiar daca porneau de la o piesa semi-finisata realizata industrial.
A aparut si reglajul reticulului pe orizontala din turete dar tot cu deplasarea acestuia in campul vizual astfel incat importanta monturilor cu ajustare a ramas la fel de mare. Astfel de lunete mai face astazi ATN din USA.

Si uite asa ajungem la lunetele cu care suntem obisnuiti, cu reglarea reticulului in toate directiile din turete dar cu imaginea acestuia perfect in centrul campului vizual indiferent de cat de mult am roti din turete. Asta s-a obtinut prin plasarea reticului in interiorul unui tub, impreuna cu un grup de lentile, acest tub fiind introdus la randul lui in tubul lunetei si fiind actionat de turete. Practic, acest tub, numit tub erector, este asemanator unui balansoar ce poate balansa in doua plane si cu bratele foarte inegale. Punctul de sprijin este undeva spre ocular in timp ce bratul liber se termina un pic inaintea turetelor. Miscarea turetelor schimba pozitia bratului liber sus-jos si stanga-dreapta miscand astfel si pozitia reticulului dar care ramane mereu in centrul campului vizual. Avand in vedere ca inafara de lentilele din tubul erector mai exista cel putin alte doua grupuri de lentile (obiectiv si ocular) care sunt montate rigid in tubul propriu-zis al lunetei e clar ca grupul central de lentile nu este fix in axul optic al celorlalte doua decat intr-o singura pozitie, in rest existand un oarece unghi intre aceste axe optice. Contrar a ceea ce ar parea logic la prima vedere, pozitia in care aceste axe se suprapun perfect nu este fix la jumatatea cursei de reglare a turetelor, cel putin pe linia verticala. Interesul tragatorului este sa aiba un mic unghi fata de pozitia ideala, adica luneta sa fie putin inclinata spre in jos la partea anterioara astfel incat sa foloseasca cat mai mult din excursia verticala maxima pentru a compensa caderea proiectilului la distante mari. Este complet nefolositor sa ai excursie totala de 1 m la 100 m si sa fii reglat la 100 m exact la mijloc....iti raman pentru distanta numai 50 cm din totalul posibil. Cu atat mai mult la noile lunete cu rozete multiple de memorare a reglajelor pe tureta verticala unde primul reglaj ar trebui sa pice la capatul unei curse pentru 50 - 100 m, apoi sa tot cresti distanta pentru urmatoarele.
O alta prolema este data de faptul ca luneta ar trebui sa fie un instrument optic cu focalizare egala de la 0 la infinit astfel incat sa vezi la fel de clar un obiect aflat la 1 m sau la 1 km. Ori stim cu totii ca asta nu e chiar asa in realitate.
Pe deasupra, reticulul ar trebui sa fie mereu in planul imaginii oferita de obiectiv, imagine ce va fi preluata de ocular si trimisa ochiului. Ori nici asta nu se intampla la nivel de sutimi de mm.
Lunetele 'simple' sunt construite 'paralax free' pentru o anume distanta, functie de utilizarea mai frecventa - cele de goana sunt astfel asamblate incat sa aiba distanta optima spre 50 m iar cele pentru tras mai departe intre 100 si 200 m dupa cum a crezut sau a putut fabricantul. Fix la aceasta distanta imaginea reticului este perfect clara si perfect superpozabila pe imaginea la fel de clara a tintei dar si aproximativ indiferenta la plasarea ochiului fata de axa optica a lunetei, adica fix la aceasta distanta e posibil sa nu pui ochiul exact central, sa vezi clasica semiluna dar glontul sa mearga unde trebe. Pe masura ce tinta este plasata la distante mai mici sau mai mari de obiectiv erorile se accentueaza si este cu atat mai evident cu cat distanta pana la tinta scade (vezi si explicatia paralaxei de pe wiki).
 
Problema s-a accentuat si mai mult odata cu aparitia lunetelor cu magnitudine variabila, asa-zisul 'zoom', zoom care se obtine prin deplasarea inainte-inapoi a grupului central de lentile. Cat reticulul a mai fost plasat la partea anterioara a tubului erector, adica in planul imaginii oferite de obiectiv=primul plan focal a mai fost cum a mai fost insa era deranjant pentru vanatori ca imaginea reticulului sa se ingroase pe masura ce mareai magnificatia si ai fi vrut sa ochesti mai precis o tinta mai mica. Odata cu aparitia reticulului in planul II focal, adica la partea posterioara a tubului erector, in planul imaginii oferita de grupul central de lentile si care va fi preluata de grupul ocular problemele s-au accentuat in asemenea masura incat s-a impus corectia lor. Intai au cerut-o tragatorii de poligon care nu reuseau nicicum sa-si ajusteze lunetele astfel incat sa vada si tinta si reticulul clare la 500 m apoi au cerut-o si vanatorii....mai bine zis le-a fost servita si lor rezolvarea si au acceptat-o cu placere.
 
Si uite asa am ajuns la ceea ce inseamna astazi 'corector de paralaxa'......este inca un dispozitiv mecanic adaugat lunetei, fie el plasat in stil vechi la partea anterioara a obiectivului, fie modern ca o a treia tureta si care misca pe o distanta infima tubul erector inainte si inapoi, de ordinul a sutimii-zecimi de mm, astfel incat sa suprapuna perfect imaginea tintei si imaginea reticulului pentru o anume distanta astfel incat ochiul tragatorului sa le perceapa mereu clar oricare ar fi distanta pana la tinta si, intr-o oarecare masura corecteaza si alinierea deficitara a ochiului in fata lunetei. Cum nimic nu e perfect, daca-ti pui mintea si perseverenta in a gasi imperfectiuni le gasesti si aici chiar si la cele mai mari nume in domeniu. Daca incerci sa te uiti prin luneta 'pe dupa colt' adica la limita in care mai percepi ceva din imagine s-ar putea sa constati ca reticulul nu are aceeasi grosime peste tot, ca este un pic curb pe vreo latura, etc. Cand se pune problema sa ochesti atunci privesti cat se poate de central si nu vezi aceste mici imperfectiuni. In fond, nici macar raza de lumina nu merge perfect drept si este deviata de gravitatie, interactiunea cu particulele agitate din aer, etc.
  Revenind la 'samburele discordiei' adica posibilitatea de ajustare a pozitiei lunetei din suporti si necesitatea acesteia in ziua de azi sunt perfect de acord ca la anume categorii de arme asa este.
O sutime de mm eroare de prelucrare mecanica se traduce in practica la aproximativ 1 cm pozitie a glontului pe tinta la 100 m - asta presupunand ca arma trage perfect ca laser-ul. Toleranta actuala la prelucrare cu care se lauda firmele de prestigiu este de 2 sutimi de mm - adica 2 cm deviere pe tinta din cauze mecanice. O zecime ar insemna 10 cm pe tinta si tot ar fi mult sub posibilitatile actuale de excursie a reticulelor actuale din lunete serioase care au minim 50 cm la 100 m total. Jumate din excursia laterala ar fi 25 cm si asta inseamna 2,5 zecimi eroare de prelucrare mecanica......enorm, nici in razboi nu erau atat.
In plus, asa cum am spus si anterior, astfel de suporti pentru luneta sunt realizari foarte complexe, foarte migaloase, cu un numar sporit de interfete intre arma si luneta si cu posibilitatea teoretica de a se deregla mai usor decat o singura bucata de metal interpusa intre arma si luneta.
Trecand de la teorie la practica, bietii nostri vanatori cu carabina nu reusesc sa traga intr-o viata cat trag cei care cu adevarat trag mult, intr-un sfarsit de saptamana. Necesitatile de precizie ale vanatorilor nu sunt nici macar apropiate de cele ale celor care trag la 500-2000 m si chiar nimeresc tinta la distanta asta, ba mai fac si grupaje ba chiar se si intrec in rezultate. Niciunul dintre ei (sau poate doar vreun nostalgic) nu foloseste suporti cu posibilitatea de ajustare pe orizontala sau pe verticala ci suporti cat mai fixi posibili. Cele mai bune culate din lume sunt cele care au sina frezata direct pe culata si folosesc o simpla pereche de inele pentru montarea lunetei. Chiar si firmele celebre germane care mai ofera astfel de suporti pentru armele de vanatoare si care fac si arme de precizie nu folosesc decat suporti cat mai simpli posibili pentru ele. Da bine sa ai suport EAW pe arma da' nu fac cu nimic mai mult in termeni de rezistenta si precizie a monturii decat o pereche de inele de la Talley care costa de 10 ori mai putin.
Mare parte din asa-zisii suporti monobloc ai vestitilor producatori germani sunt alcatuiti dintr-un numar mare de piesisoare si surubele, toate prelucrate incredibil de migalos, care necesita stiinta de ceasornicar pentru montare si reglare si care SE DEREGLEAZA. Chiar si cei pomeniti inainte - de la Blaser - tot se rod dupa un numar finit de focuri trase si nu enorm..undeva intre 1000 si 2000 functie si de calibru si de masa lunetei. E normal ca daca dai cu un ciocan de 3-4 kg 1000 de lovituri in luneta suportii sa inceapa sa cedeze, cu atat mai mult cu cat imbinarile sunht mai numeroase si cu surubele mai fine.
In concluzie, daca ai un Ij 18 la care frezarea culatei poate fi vizibil cu ochiul liber deficitara sau daca ai un dublu-expres chiar de marca buna dar la care s-ar putea ca reglajul convergentei tevilor cu o anume munitie sa te duca in afara campului de reglare a lunetei, e bine sa fii pregatit cu un astfel de suport.
Daca insa posezi o arma moderna, de buna calitate si cu care nu vrei sa ai probleme atunci sunt complet inutili, indiferent de destinatie si calibrul folosit. Nicio arma de la care se cere sa traga mult si precis, nicio arma moderna tactica din ziua de azi nu foloseste asa ceva si inclin sa-i cred pe ei in detrimentul vanatorilor nostrii sau chiar al armurierilor vestiti de la Ferlach...

P.S. Stiind sigur ca de depaseste 3 randuri si nu isca samanta de scandal nu va fi citit pana la capat nici de 10% din cititori, pentru cei care au avut rabdarea sa ajunga pana aici, toata stima. 


P.S. O mica adaugire.
Teoretic si practic, imaginea cea mai clara se obtine exact in lungul axei optice si chiar asa se intampla la lunetele de acum 50-60 ani. Pe masura ce stiinta lentilelor a progresatunul din scopurile urmarite a fost acela de a oferi o imagine cat mai aproape de perfectiune pentru orice raza care intalneste suprafata lentilelor, chiar daca incidenta se realizeaza la periferia lentilei. Asa avem astazi posibilitatea sa urmarim imagini perfecte rin lunete la care bunicii nici nu visau si cu un camp de vedere de 1000 de ori mai mare decat 'gaura cheii' prin care priveau stramosii.
Combinatiile de lentile folosite corecteaza in mod foarte eficient aberatia de sfericitate, imaginea ce pare deformata rotund ca si cand te-au uita intr-o lingura la lunetele slabe. Este extrem de greu sa faci asta la o luneta cu atat mai mult cu cat diametrul lentilelor folosite e mai mare. Lunetele slabe folosesc lentile de diametru mare dar la carenumai centrul imaginii este clar. Cele cu adevarat bengoase folosesc lentile si mai mari dar obtin o imagine perfect clara pe tot campul imaginii. Practic, nu mai conteaza daca raza de lumina ajunge in luneta paralel cu axa optica teoretica ci poate ajunge in unghiul maxim oferit de campul de vedere pentru ca tot va fi corectata si adusa pe calea cea buna de sistemele de lentile. Efectul practic, pe langa imaginea perfect naturala, este si faptul ca acea dezaxare intre axele optice ale grupurilor de lentile componente nu mai prezinta importanta. Chiar daca tubul erector are 1-2 grade de unghi diferenta in orice plan fata de axa teoretica a lunetei tot vom vedea o imagine perfect clara si tot vom putea ochi la orice distanta am dori.
Ca este de dorit ca montura sa fie cat mai dreapta in plan vertical este foarte adevarat dar aste se realizeaza astazi doar prin prelucrarea mecanica de top a componentelor. O montura serioasa, fie ea formata numai dintr-un inel monobloc, baza monobloc sau chiar celebra baza Weaver-Picatinny impreuna cu o pereche de inele de top aseaza luneta aproape perfect in axul armei si, cu turetele aduse la jumate, plaseaza focul in tinta la 100 m undeva in maxim 10-15 cm fata de centru. Si asta am verificat de nenumarate ori si eu si amicii care se mai ocupa de pus si reglat cate o luneta.
Eu nu oblig pe nimeni sa-mi adopte optiunile in materie de arme, lunete, monturi, munitie, etc. Incerc doar sa pun in evidenta avantaje si dezavantaje si sa reusesc niste configuratii functionale pornind de la preturi minime. Pentru multi dintre noi pretul este o componenta majora a alegerii si nu mai e deloc obligatoriu sa cumperi monturi de 4-500 E ca sa-ti stea luneta pe arma exact acolo unde a fost pusa.

Comentarii

  • 11:46:58, 07 Noiembrie 2010
    giovi spune:
    Foarte educativ; ma bucur ca incercam sa tinem pasul cu tehnica ce avanseaza intr-un mod foarte rapid. Felicitari!

Adauga comentariu

Nume: *

Email: *

Mesaj: *

Cit face 8 + 3?

Sponsori

ARROW ARROW1 Articole vanatoare VINURILENICORESTI PARCHET

Vremea

Ora