Potarnichea cenusie (Perdix perdix) face parte din ordinul Galliformes,familia Phasianidae.Denumita simplu potarniche sau in unele zone din Ardeal ,fugle.Oare cat se cunoaste despre viata acestei pasari?La originile sale,potarnichea era o pasare de stepa obisnuita cu o vegetatie deasa si ierboasa si cu tufarisuri marunte,adaptata fiind apoi campurilor si dealurilor cultivate presarate cu huceaguri, tufe ,haturi ierboase si chiar subarborete scunde, devenit intre timp biotopul preferat al sau cu toate ca se semnaleaza prezenta sa mai rara pana la marginea golului alpin.Nu patrund in paduri decat in cazuri isolate.Foarte numeroasa in trecut a avut o perioada de scadere masiva a efectivelor astazi fiind intr-o vizibila si imbucuratoare ameliorare.Dar ce adus oare la aceasta regretabila cauza a imputinarii atat de drastice a numarului de potarnichi?O serie de cauze si factori,anume abuzul vanarii sale, braconajul, inmultirea rapitoarelor ,folosirea intensiva a ingrasamintelor chimice in agricultura, desfiintarea adaposturilor naturale cat mai ales faptul ca perioada depunerii pontelor si a clocitului coincide cu lucrarile de recoltare a fanetelor cu utilaje mecanizate, in acest fel multe ponte fiind distruse, si repetate anual, toate coraborate cu capriciile vremii,primaveri ploioase care ucid puii abia iesiti din gaoace si ierni aspre cu zapada multa au dus la scaderea alarmanta a efectivelor de potarnichi.
   Este considerata o pasare relativ mica, greutatea medie fiind de 350g la gainusa si de 400 g la cocosel.Greutatea maxima o atinge spre sfarsitul toamnei, incepand apoi sa scada in functie de asprimea iernii.Culoarea generala a penajului este cenusie,dar in ansamblu penajul sau este o extraordinara de fina incondeiere de puncte si dungulite,astfel incat pare o minutioasa lucratura cu mana.Capul si gusa sunt roscate,ciocul si picioarele cenusii ,iar in jurul ochilor prezinta un cerculet de culoare rosie.La exemplarele tinere de pana la un an picioarele sunt de culoare galbena.
   Dimorfismul sexual este slab evidentiat.O forma de deosebire intre femela si mascul este acea “potcoava” de culoare bruna existenta pe piept, la cocosel fiind destul de pronuntata,insa se intalnesc si gainuse mai batrane care prezinta aceasta forma,este adevarat mult mai slab conturata.De fapt este singura forma de deosebire in zbor,”potcoava” putand fi sesizata in acest sens.Cea mai sigura metoda de identificare,dar care din pacate se poate observa numai dupa impuscarea pasarii,este cea a examinarii penelor scapulare,care la gainusa sunt striate pe longitudinal dar si pe lateral cu o culoare mai deschisa,in timp ce la cocosel sunt striate doar pe lungime.
   Varsta maxima a potarnichii  a fost apreciata la 3-4 ani.
    Simturile cele mai dezvoltate sunt vazul si auzul.
    Glasul pare un fel de ciripit :rip-rip,…..,rip-rip atunci cand cardul este dispersat si se cheama adunarea sau la ridicarea in zbor si mai ales se aude glasul masculilor in perioada de imperechere o forma de :ghirrr-ghirak la care femelele raspund cu o tonalitate mai “indulcita”.La pui glasul este un ciripit slab.
     Toamna si iarna potarnichile se grupeaza in stoluri,acestea mentinandu-se pana prin lunile februarie-martie,cand are loc ruperea in perechi.Daca frigul  revine dupa aceasta data stolurile se formeaza din nou.
    Este o pasare monogama perechile mentinandu-se pe tot parcursul vietii pana la disparitia unuia dintre parteneri.In cazul acestei specii gainusa este aceea care isi alege partenerul intotdeauna din alt stol evitand astfel incrucisarile intre apropiati.
     Potarnichea ajunge la maturitate sexuala la varsta de 10 luni.Cuibul si-l face pe pamant intr-o mica adancitura pe care o captuseste cu fire de iarba uscata rupandu-le cu ciocul ,cu frunze uscate si fulgi.Nu s-a constatat o preferinta anume pentru asezarea cuibului.In iarba mare in cultura de trifoi,maracini sau alt loc unde se crede ca ar fi in siguranta, gainusa de potarniche depune de la 10 pana la 20 de oua,zilnic cate unul,pe care le cloceste singura timp de 24-25 de zile,cocoselul stand prin preajma asigurand rolul de straja a cuibului.In caz de pericol gainusa nu va parasi sub nici o forma cuibul in zbor pentru a nu trada locatia acestuia.O caracteristica interesanta este aceea ca pe perioada clocitului gainusa nu degaja miros in acest fel fiind mai protejata de eventualii dusmani,iar la parasirea cuibului pentru a se hrani are obiceiul de a-l masca cu iarba uscata.Daca din anumita cauza s-a distrus prima ponta are loc o a doua depunere intr-un alt loc decat cel initial,dar cu un numar mai redus de oua.Ouale au culorea uniforma in forma de para,galben-verzui sau brun-maslinii.Ouatul are loc in luna mai ,puii la ecloziune fiind nidifugi urmandu-si imediat mama,dupa doua saptamani fiind capabili sa zboare iar la trei luni sunt complet dezvoltati.
  Hrana potarnichilor este in mare parte vegetala formata din boabe de cereale seminte de buruieni, verdeturi tinere,fructe dar si de origine animala ca si insectele ,ramele, ouale de furnici.In primele saptamani de viata hrana puilor este exclusiv de origine animala.
   De la rapitoarele cu pene ca si ulii, ciorile, cotofenele ,la cele cu par ca si vulpea ,jderii, nevastuica pana la cainii si pisicile vagaboande,toate ii dijmuiesc efectivele si ii reduc considerabil numarul.
   Sa vedem si cateva caracteristici si obiceiuri ale potarnichilor.
   Este o pasare credincioasa locului de trai,fiecare pereche ocupand un anumit teritoriu,pe care cocoselul cu firea sa bataioasa il apara cu stasnicie de eventualul rival.
  Zborul se caracterizeaza prin batai dese din aripi, insotit de zgomotul specific,dupa care planeaza prin aer pana la aterizare.Nu zboara mai mult de 200-300 de metri.De obicei prefera mersul pe jos,ridicandu-se in zbor doar in cazul cand sunt amenintate.
  Tot pe sol si inopteaza. Iarna in noptile geroase dorm asezate in cercuri concentrice foarte stranse,iar la un anumit interval de timp cele aflate la margine se muta in centru  in acest fel conservandu-si temperatura corpului.Se mai intampla ca in cazul iernilor cu zapada multa sa sape tuneluri prin zapada ,mai mult pe expozitiile sudice ,pentru inoptare sau cautare de hrana,scormonind cu picioarele pana ajung la stratul de verdeata,in marea majoritate a cazurilor cultura de grau.Inca nu s-a reusit sa se de-a o explicatie in acesta privinta.
  Una dintre pasiunile sale pare sa fie scaldatul in praf.Necesarul de apa se pare ca este asigurat de hrana suculenta si de roua de pe frunze,foarte rar fiind observate a bea apa din balti sau paraiase mici.La amiaza se odihnesc la adapostul mohorului inalt,insa au o preferinta la odihna pentru frunzele de bostan.
   Pe buna dreptate din spusele multor specialisti care s-au ocupat de studiul sau ,se considera a fi o pasare isteata. In cazul in care perechea cu puii se simt amenintati de vreun pericol ,parintii topaie si lasa aripile jos in fata dusmanului, imitand o pasare ranita pana cand puii se pun la adapost apoi isi i-au zborul.
   Perioada de vanatoare a potarnichii este 15 septembrie -31 decembrie.
   Munitia recomandata este cea de 2,5 mm.
   Metodele de vanatoare sunt:la picior cu caine sau fara si la goana.
Bineinteles ca cea mai spectaculoasa metoda este cea la sarite cu cainele pontator,in care cainii isi pot etala toate simturile olfactive si toata capacitatea de cautare si efort.
Aici la aceasta metoda de vanatoare trebuie tinute seama de unele sfaturi :
  -este bine sa se inainteze cu vantul in fata
  -se trage individual de regula la pasarile din capul stolului
  -dupa executarea focului se urmareste din priviri cardul pentru descoperirea unor eventuale piese ranite care din cauza unor hemoragii mai usoare sunt capabile sa mai faca cativa zeci de metri in zbor
   -nu este bine sa se traga de la distante mari,probabilitatea de a rani multe pasari si a nu fi recuperate fiind destul de mare dar si din cauza ca in multe cazuri raman exemplare izolate care v-or sari de mult mai aproape de vanator.
  Un vanator raspunzator nu va urmari stolul mai mult de doua ridicari,deoarece se cunoaste faptul ca dupa mai multe ridicari pasarile obosesc si se lasa blocate.In acest mod un iresponsabil ar decima un intreg stol.
   Avand in vedere aspectul ca numarul de cocosei este mai mare decat cel al gainuselor si cei ramasi fara pereche stanjenesc closca pe cuibar,in unele tari occidentale se practica o metoda de vanatoare specifica cu cainele dupa desfacerea in perechi.Se inainteaza cu cainele iar la ridicarea pasarilor,perechea zboara intotdeauna in aceeasi directie,iar cocosul stingher in  alta ,acesta din urma fiind extras de catre vanator.
  Pentru identificarea potarnichilor mai ales iarna se poate stabili teritoriul unui anumit card dupa gramezile de gainat lasate din timpul noptii, sau dupa urmele partie care la stolul de potarnichi merg in parallel,fiind de fapt si ceva mai mici urmele decat la fazan.
   Reactioneaza destul de bine la hrana complementara.Cea mai indicate hrana este “uiumul” ,adica resturile ce raman la mori in urma procesului de triere a cerealelor.Sa punem pasiunea si dragostea fata de vanat, in sprijinirea acestei “mandre” pasari ce sta cu trupul ridicat.

Autor, tristan