IERUNCA (Tetrastes bonasia)

Padurea. Cu linistea si adapostul sau, atator amar de vietuitoare lasate de Dumnezeu pe pamant. Asa-si spunea in gand mos Grigorut pasind alene pe cararea ingusta strajuita de tufe de corn si alun cu frunzele rasucite si ingalbenite de inceputurile toamnei. Ajuns intr-o poienita, omul se aseza pe un trunchi de lemn rupt de vant si cuprins pe de laturi de bureti rosietici. Rezema pusca de pom,rasufla odata greu, apoi scoase din chimir brisca si osul de iepure. Catingan, se apuca sa cresteze osul. Undeva departe,tipatul pajurei sparse amorteala diminetii. Intoarse capul intr-acolo. Se uita indelung cum se strapungea negura de pe dealul Meghii si mai sus catre Pietrele Bodonii.

Faina vreme, mormai batranu. Se uita apoi la osul de iepure cioplit asa cum numai el stia. Intinse mana in jebul de la vesta de lana si lua o bucata de ceara primita de la nana Onita care tinea stupi in coseri de nuiele si vindea miere pe la targurile de la oras. Taie o bucatica, apoi mestesugi un dop pe care il baga in capatul osului si se uita atent si satisfacut la lucratura ce o tinea intre degete. Mai stete cateva clipe se ridica indreptandu-se de sale apoi se duse , se aseza jos cu picioarele intinse inainte si spatele rezemate de un lemn de fag, iar pusca o aseza pe bratul stang, ca pe un prunc leganat. Apuca fluiericea. Se auzi un “tsi, tsitsi, ssi”. Statu cateva clipe si asculta. In jur, vesnicia. Mai dadu inca o data glas, schitaciului fluieras. Mosul ascuti urechea, dar parca si fosnetul frunzelor inghetase. Ridica ochii in sus si privirea i se fixa asupra unei frunze de plop ce tremura ca apucata, cu toate ca nici adiere de vant nu se simtea. Statu asa mult timp. Cateva raze de soare il bateau pe nadragii de barsin si ii incalzea faptura. O leneveala placuta il cuprinse. Deodata tresari brusc. Nedeslusit la inceput, apoi tot mai ascutit si repezit , un glas atrase atentia omului. Lua fluiericea. Sufla scurt, apoi printre niste ramuri de corni se auzea mare larma. Si iata-l. Cu motul zbarlit si privire crunta, se urca pe o buturuga, sari pe pamantul jilav, si iar pe buturuga. Se opri o vreme de cateva clipe, intinse gatul si se uita iscoditor in jur. Isi infoie apoi aripile, lasa capul in jos si piscuia de zor. Vazuse de multe ori apucaturile astea, dar de fiecare data, batranul parea tot mai vrajit de dantul oferit de pasare. Incet apuca pusca, trase lin cocoasa si o duse la ochi,tintind printre niste tufe de boziu la silueta cocoselului. In aceeasi clipita, ca la o strafulgerare lasa molcom arma in jos. Cu coada ochiului vazu un petec maroniu care se stecura tocmai pe lemnul pe care statuse adineaori, inspre neajutoratul mire. Sangiapul isi spuse in sine. Nu mai era vreme de pierdut. Ridica brusc pusca si o detunatura seaca rupse baierele tacerii. Un norisor de fum il invalui pe batran. Il simti intepator dar nici macar nu se clinti. Chiar ii facea placere sa-l inghita. Dupa ce se risipi fumul, batranul se ridica in picioare. Apoi iar se lasa jos. Il napadi gandul ca pierduse cocosul. Parca ii parea rau. Se gandi apoi ca facuse o fapta buna salvand viata pasarii, amintindu-si de vorbele popii :Omul isi impaca sufletul la fapte de lauda.Iar se intrista fulgerandu-l gandul ce bani frumusei ar fi luat pe pielea jivinei la boldul ovreului Feiner. Dar cum trasese de foarte aproape judeca, ca era prea ciuruita. Trecura clipe. Multe. Si sclipitor, fata i se facu un suras. Il duc lui Onut . Isi aminti-se de nepotul sau care facea scoala la oras, si care ii spuse-se candva ca impreuna cu dascalul de stiinte impaiau vietuitoare. Se ridica vioi, scoase o ata de la tureacul paslarilor, lega jderul de picioarele de dinapoi, il agata de chimirul sau lat de doua palmi si porni incetisor inapoi pe poteca pe care ajunsese de dimineata. Cand si urma pasilor sai se stinse ramase doar tihna in care mandra pereche se poate nunti spre propasirea neamului sau.

Aceste randuri se doresc a fi o intentie de cunoastere si ocrotire a unei specii,uitata poate de vreme si de oameni, si care in linistea si desimea padurilor unde isi duce traiul isi pastreaza cu strasnicie obiceiurile,asigurand perpetuarea semintiei sale.
Revenita printre speciile admise la vanatoare,dupa o perioada de interzicere (din unele opinii o decizie arbitrara si in necunostinta de cauza,pentru altii una oportuna, oricum aceasta hotarare va ramane la mana celui mai aspru judecator: posteritatea), astazi cred ca e o reparatiune morala pentru putinii impatimiti ai acestui splendid vanat, (care in epoca feudala era considerat printre vanatul mare), atat din punct de vedere al numarului sensibil mai mare decat al suratelor sale tetraonide cat si al frumusetii neasemuite al ademenirii cu fluiericea in zilele frumoase si pastelate de toamna. 

Ierunca (Tetrastes bonasia rupestris) face parte din ordinul Galinacee, familia Tetraonidae. Denumita popular gainusa de alun, este la noi in tara cea mai mica si cea mai numeroasa reprezentanta a familiei acesteia de cocosi salbateci. Pasare sedentara, fidela locului de trai, isi trage numele de la expresia latina ”bona assa” insemnand ”mancare minunata”.
Asadar a fost remarcata inca din antichitate fiind pomenita si de Horatiu in ale sale ”Epistole”. Mergand mai departe pe firul istoriei in Evul Mediu capata denumirea de ”cibus laudatissimus”. In tara noastra prima referire la acesta pasare este facuta de D.Cantemir care strecoara o observatie eronata si anume, ca ierunca este o pasare surda: ”Daca gaseste un vanator si o suta intr-un copac, pe toate le poate impusca pe rand si celelalte privesc cum cad una dupa alta”. Este o afirmatie in contradictie cu oricare simt de conservare si de aparare a vietii. Vikingii au pomenit-o intr-o legenda conform careia, ierunca , la origini, ar fi fost una dintre cele mai mari pasari,dar in timp s-a tot micsorat si va continua sa se micsoreze pana va ajunge sa se strecoare prin urechea acului.
Din punct de vedere al habitatului, populatii mai numeroase se gasesc in Moldova de Nord, prin partile Neamtului precum si in zona Covasnei , Ciucului si Vrancei.Se gasesc apoi in tot lantul Carpatilor Meridionali,iar in Transilvania mai preponderant in zona Oas-Tibles-Rodna. In Carpatii Apuseni doar sporadic,cu toate ca pana nu demult se gaseau in numar destul de mare pana in zona subdeluroasa.
De altfel ierunca a devenit o pasare de padure intinsa si adanca, biotopul preferat fiind cel format din paduri de amestec din foioase si rasinoase,cu mult subarboret in speta cel de alun al carui amenti si muguri ii consuma cu placere, cu strat de iarba bine dezvoltat precum si arbusti care fructifica. Astazi ea se gaseste mai mult in zona inalta a padurilor de rasinoase. S-a constatat o preferinta fata de versantii si povarnisurile dinspre sud. Multi factori au contribuit probabil la restrangerea arealului sau ,si a imputinarii efectivelor, dar printre cele mai frecvente au fost extinderea exploatarilor si dezvoltarea ramurii turistice stiindu-se faptul ca ierunca este o pasare destul de sperioasa si neadaptata cu zgomotul si forfota, oieritul haotic, haitele de caini de stana, retrocedarea catre personae particulare a unor suprafete intinse de paduri si taierile lor fara rationament, intr-o oarecare masura braconajul, apoi indiferenta ,slaba gospodarire si grija fata de acest vanat si nu in ultimul rand inmultirea rapitoarelor.
Este o pasare nu prea mare cam de marimea unei potarnichi, greutatea sa variind intre 300 si 450 de g, cocoselul fiind cu ceva mai greu. Ca si in cazul altor pasari greutatea sa variaza in functie de anotimp, de abundenta hranei si de asigurarea linistii necesare. Coloritul penajului este de asa natura incat se confunda total cu mediul inconjurator. O variatiune de culori si reflexe, o imbinare echilibrata, intre cenusiu, roscat, cafeniu , toate incadrate cu ondulatii negre, face din penajul ieruncii unul dintre cele mai frumoase si aspectuoase infatisari.Pieptul este mai albicios cu dungi brune,iar coada are o pigmentatie surie.O particularitate a penajului sau este aceea ca de la jumatate in jos penele sunt albe, in timpul zborului aparand in acest fel o coloratura mai pestritata cu alburiu.
Diferenta intre sexe nu este foarte pronuntata,dar se poate deosebi totusi masculul prin motul de pe cap mai alungit si prin pata neagra de sub barbie incadrata de alb, si care la femela este ruginie.
Spre deosebire de celelalte reprezentante ale familiei, ierunca nu are tot tarsul incaltat cu pene,pe partea inferioara pana la degete acestea lipsind.In schimb ,acele formatiuni cornoase “varzobii” se regasesc pe degete. Perioada de depunere a pontei dureaza c-am o luna de zile de la sfarsitul, lui aprilie,pana spre sfarsitul lui mai.
Este o pasare monogama, perechile formandu-se inca din toamna, dar rotitul are loc abia spre sfarsitul lui martie pana spre jumatatea lui aprilie. Cuibarul este o adancitura rudimentara captusita cu fire de iarba ,muschi si frunze uscate ascuns sub copaci doborati de vreme, feriga, tufe sau pietre mai mari. In acest adapost gainusa depune de la 6 pana la 14 oua, de culoare roscata cu cateva pete brune. Cloceste numai gainusa timp de 21 de zile,dar se poate intinde perioada de incubatie si pana la 24 de zile, insa cocoselul sta prin apropiere si dupa iesirea puilor din oua se alature familiei participand la hranirea acestora. Gainusa nu se ridica de pe cuib in caz de primejdie decat in momentul cand dusmanul este foarte aproape.Simuleaza ranirea lasandu-si o aripa in jos atragand dusmanul dupa ea dupa care revine in zbor cotit la cuib. Acelasi lucru il face si in cazul cand are pui mici, tragandu-si o aripa dupa ea si dand glas unui semnal ascutit de alarma. La ecloziune puii sunt nidifugi si imediat dupa usucarea pufului isi urmeaza mama. O perioada de 10-14 zile sunt tinuti ades sub aripi, dupa care incep sa zburataceasca printre crengile arbustilor, inspre toamna fiind complet independenti, imbracand vesmintele adultilor, cautandu-si pereche si teritoriu unde sa se aseze.
Hrana este in mare parte de natura vegetala,muguri si matisori de alun si de anin, fragute, zmeura, afine, mure, merisor, boabe de scorus,soc.Hrana de origine animala consta in insecte, fluturi, gandaci, moluste, furnici si oua de furnici, paianjeni. Puisorii in primele zile de viata consuma exclusiv mancare de natura animala. Pe timp de iarna scotocesc dupa muguri si inflorescente de fag si mesteacan dar si jir si ghinda.
Toate neamurile de rapitoare, cu par, cu pene praduiesc semintia ieruncilor. Rasul, pisica salbatica , pasarile de prada, si mai ales jderul sunt cei mai aprigi dusmani ai speciei si care provoaca pierderi importante. Apoi viezurele, ariciul ,cainii hoinari ii distrug cuiburile si puii. Un alt factor determinant pentru sporul anual este starea vremii, care la munte in perioada de crestere a puilor este destul de instabila.
Multe si felurite obiceiuri si obisnuinte inconjoara existenta gainusii de alun. Dupa cum am mai spus este o pasare foarte strans legata de locurile de bastina.Din acest motiv toamna cand are loc destramarea familiilor ,tinerii incearca sa-si dobandeasca un teritoriu nu departe de locurile natale, numai in caz de nereusita cauta alte locuri favorabile de trai. Practic, acel fals rotit si formarea perechilor are ca drept scop impartirea teritoriului, o familie de ierunci avand nevoie de un teritoriu de pana la 15 hectare, pe care cocoselul il apara cu indarjire si darzenie. Primavara pe timpul imperecherii care se desfasoara pe la sfarsitul lunii martie pana spre mijlocul lunii aprilie, masculul nu sustine acel spectaculos rotit intalnit la neamurile sale mai mari, dar totusi roteste si au loc batai intre cocosei, insa isi canta tot timpul cantecul de dragoste, se cheama neincetat.
Sunt pasari sociabile,nu traiesc in carduri, inafara celor familiare-vara, insa nu se evita una pe alta, stau impreuna mai mult timp dupa care iar se despart.Isi duce viata in mare parte printre crengaraiul copacilor si in speta a tufelor si a copacilor tineri de unde isi culege mancare,unde si inopteaza si unde se aseaza si cand speriata se ridica de pe sol.
Una din caracteristicile speciei este aceea ca puii pana la a invata sa se ridice in zbor nu emana mirosul specific, in acest fel fiind mai protejati de narile dusmanilor sai.In cazul alarmarii de pericol, puii se fac una cu pamantul, ascunzandu-se sub frunze, nuantele penajului facandu-i sa se confunde cu mediul, altii se pun pe spate cu piciorusele in sus, imitand crengute uscate.Luati in mana nu misca deloc. Din instinct, gainusa pentru a preveni bolile si parazitii intestinali, constringe puii sa inghita boabe de tulichina, un arbost cu boabe rosii foarte toxice, in acest fel pe langa faptul ca se omoara viermisorii si parazitii interni, facandu-se si o selectie naturala, puii slab dezvoltati mor, ramanand doar cei mai rezistenti cu reale sanse de supravietuire.
Iarna, cand stratul de zapada e mare,si temperaturile scazute, ieruncile plonjeaza in zapada, formand un tunel,iar in locul in care sta, datorita caldurii emanate de corp se topeste zapada formand un fel de culcus in care isi petrece noaptea. Dimineata iese cu batai dese din aripi, lasand pe zapada urme caracteristice. Vanatoarea la ierunca e una cu totul aparte. Mai intai ca se practica toamna, in timpul rotitului fals al cocoselului, in linistea padurilor si in mijlocul unor peisaje incantatoare, intr-un pastel de culori alcatuit de amestecul de molizi, mesteceni si fag. Apoi prin farmecul si maiestria de a reusi sa aduci in bataia pustii, pasarea, in speta masculul, prin ademenirea sa cu fluiericea. Si pe urma satisfactia reusitei, nu prin numarul de piese impuscate, ci prin gustul si savoarea delicata a carnii sale, pentru ca de trofee nu poate fi vorba, eventual de natularizarea sa.
 Vanarea ieruncilor se bazeaza pe faptul ca fiind o pasare monogama care isi au delimitat un anumit teritoriu, cocoselul se va prezenta la chemarea rivalului. De aceea cea mai frumoasa metoda este aceea a ademenirii cu fluiericea. Chemarea se face prin folosirea fluiericii confectionate din os de iepure, gasca, curcan, gaina. Ca si o curiozitate prin Alpi se foloseste osul de pisica. Mai nou se gasesc confectionate si din alte materiale, fie artizanal de catre diversi mesteri fie de catre marile firme producatoare de echipament si accesorii de vanatoare. Zilele propice vanatorii de ierunci sunt cele senine, luminoase si reci in care razele caldute ale soarelui absoarbe bruma de pe ruginiul frunzelor.In cautarile dupa rival , cocoselul vine uneori pe jos printre tufe si iarba uscata, neauzit si iscoditor, alteori in zboruri scurte lasandu-se zgomotos printer crengi sau asezandu-se pe cate o buturuga sau lemn cazut. Din aceasta cauza sunt unii vanatorii, care merg cate doi, se aseaza spate in spate si asteapta sosirea cocoselului. Rezultate bune in chemarea barbatusului sunt , dupa cum am spus in diminetile senine, cam pana pe la orele amiezii dupa care urmeaza o leneveala in raspunsul lor, apoi se poate relua dupa amiaza. Sunt insa si unele zile senine cand se aud glasuri de ierunca si totusi nu raspund chemarii date. Probabil cauza acestor momente este presimtirea pasarilor de schimbarea starii vremii sau simtul prezentei rapitorilor in terenul respectiv. In acelasi timp s-a observat ca toamna cocoseii sunt mult mai banuitori decat primavara in perioada propriu zisa a dansului de imperechere. La chemarile de fluier se apropie uneori si gainisele ,insa un vanator constient le va cruta. Glasul ieruncilor in perioada aceasta este un fel de tonalitate inalta greu de reprodus prin cuvinte de forma :“tsiu-tsi-tsitsi-tsui” .Durata cantecului este de 4-5 secunde si se repeta la intervale de 30 de secunde pana la aproape 2 minute. O alta metoda este cea la dibuit insa fara rezultatele spectaculoase ale celeilalte.
Se trage cu alice de 2,5 mm.
Perioada legala de vanatoare este 15 septembrie-15 decembrie.
Indiscutabil toate vanatorile au farmecul lor si parca fiecare ne traspune intr-o alta dimensiune a patimii noastre, dar poate unele au darul de a rascoli poate mai mult sufletul acela “beteag” de natura.

Autor,
tristan