Copoii germani 
de Lupus
 

   Cu toate cã în afara tãrii lor de origine sunt prea puþin cunoscuti, avem de a face cu rase de copoi extraordinari.
    Prima data am auzit despre acesti câini citind vechile cãrti de vanatoare ale bunicului.
    Ulterior am auzit de ei de la vânãtori mai în vârstã, care îsi aduceau aminte nostalgic de aceste rase, care mai de demult erau folosite si în tara noastrã. Din pãcate în zilele noastre, avem ocazia sã le vedem foarte rar, sau chiar de loc.
   Din numeroasele rase de copoi care au existat în Germania de-a lungul timpului, pânã la sfãrsitul sec. al XIX-lea a rãmas doar Copoul de Westfalia, un descendent al vechiului copoi celtic, cu diferite varietãti locale ale acestuia. Cea mai significantã varietate localã era Sauerländer  Holzbracke, un copoi de talie micã spre mediu, de culoare tricolorã. Prin încrucisarea acestuia cu o altã varietate localã, denumitã Steinbracke, a rezultat un copoi, pe care de la începutul aniilor 1900, îl cunoastem ca Deutsche Bracke, adicã Copoi sau copou German. La unii autori veti gãsi numele lui ca si „Brac german”, cea ce este gresit! Într-adevãr tradus cuvânt cu cuvânt, s-ar putea traduce si astfel, dar termenul „Bracke” în limba germanã inseamnã de fapt „copou”sau  „copoi”.



Deutsche Bracke sau Copoul german.



   Ca si copoii în general, face parte din grupa a VI-a FCI, cea  a copoilor, tip 1.3, adicã copoi de talie micã.
   Este un câine de o alurã elegantã, având spatele usor arcuit. Capul este lung, uscat, cu un stop usor pronunþat. Caracteristic rasei este dunga albã de pe bot. Pãrul este scurt, dens, seamãnã la atingere cu cea a Kurzhaarului. Este un câine prietenos, amabil, sociabil, vioi, se adapteazã foarte bine la viata în familie, dar este sensibil la schimbãrile de dispozitie al stãpânului. Este o rasã docilã, în comparaþie cu celalalte rase de copoi, totusi prezentând o usoarã predispoziþie la individualism.
Inãltimea la greabãn este cuprins între 40-53 cm conform standardului rasei.
Este un câine usor de dresat, dar o mânã forte nu este recomandat, rezultate se obþin mai degreabã cu consecventã si rãbdare. Nevoile de miscare a acestei rase sunt foarte ridicate.
La lucru este de neobosit, are o vointã mare în gãsirea vânatului, si are un nas excelent. tine urma sigur pe el, vociferând usor, si este caracterizat de un simt de orientare în teren surprinzãtor.
Principalele utilizãri ar fi:
- vânãtoarea de iepuri, sau iepuri si vulpe, în special în zone înpãdurite, dar sarace în vânat.
- vânãtoare de mistreti în goanã, fiind folosit în special la cãutarea mistretilor datoritã nasului sãu fin.
- cãutarea si recuperarea vãnatului rãnit (lucru de limier).
- aportarea vãnatului mic cazut
 
Westfälische Dachsbracke.

 
Westfälische Dachsbracke este rezultatul încrucisãrii între Deutsche Bracke (Copoul German) si Teckel. Practic este un Copou german pe picioare mai scurte, implicit si o înãltime mai micã, dar este considerat o rasã diferitã fatã de aceasta. Numele sãu, tradus din germanã, denotã originea sa, aceasta însemnând teckel-copou.
   Ca si "fratele" lui mai mare, este un câine cu o alurã nobilã, care din cauza picioarelor scurte pare mai îndesat, având o înãltime la greabãn de 30-38 cm.
   Caracteristicile si temperamentul lui corespund cu cele precizate si enumerate la Copoul german, având în general aceleasi utilizãri ca si aceasta. Punctul forte al unui Westfälische Dachsbracke, tocmai datoritã picioarelor scurte si implicit a vitezei mai mici de deplasare, este lucrul pe urma de sânge.
   Utilizarea sa este identicã cu cel al Copoului German, de mentionat insã, cã foarte multi vânãtori din Germania îl folosesc pe post de limier.



        In prezent crescãtorii si deþinãtorii acestor rase din Germania,  sunt uniti în cadrul clubului "Clubul German de Copoi" (Deutscher Bracken Club e.V), un club existent incã din anul 1896. Membrii clubului sunt invitati de cãtre deþinãtorii de fonduri de vânãtoare, la vânãtorile de mistret în goanã, fapt cea ce a dus practic la salvarea acestor rase minunate de la extinctie. 

 Autor: Lupus