GASCA (Anser Anser)

Din speciile de gaste salbatice cunoscute, doua fac obiectul vanatorii in Romania : gasca de vara (Anser Anser rubrirostris) si garlita mare (Anser albifrons). Gasca de vara sau gasca mare este cea mai mare dintre gastele intalnite la noi, atingand 140-160 cm anvergura aripilor si o greutate intre 2,7 si 5 kg. Se aseamana foarte mult la glas cu gasca domestica, al carei stramos este. Are culoarea maro-cenusiu, iar ciocul si labele sunt roz. Cuibareste in sud-estul Europei (dintre speciile de gaste salbatice, este singura care cloceste in tara noastra), Asia Mica si Rusia. Migreaza in nord-vestul Indiei , Burma sau sudul Chinei. Gasca de vara traieste in grupuri de diverse marimi, de la mici familii la carduri de cateva mii. Celebrul cercetator austriac Konrad Lorenz, unul dintre parintii etologiei moderne, a stabilit ca varsta maxima la care ajung exemplarele din aceasta specie ar fi de 20 de ani.

Garlita mare (Anser albifrons) este o gasca de dimensiuni medii, cu anvergura aripilor de 130-150 cm si greutatea intre 1,9 si 3,3 kg. Ajunge la noi toamna, incepand cu a doua parte a lunii octombrie. Este de culoare cenu?ie, cu dungi negre neregulate in zona pieptului si alb în jurul ciocului (denumirea ei in engleza este “White-fronted Goose” sau “Speckelebelly”). Labele sunt portocalii. Exemplarele tinere au pieptul cenusiu uniform si nu au alb in zona ciocului. Garlita mare cuibareste in nordul Europei si al Asiei si ierneaza in sudul Europei, cu populatii foarte mari, de ordinul zecilor de mii, prezente in tara noastra. De regula, innopteaza pe lacuri sau pe Dunare si raurile mari, ca Oltul, (atunci cand lacurile ingheata), de unde zboara spre camp, pentru mancare, la primele crampeie de lumina. Printre favoritele lor se numara rapita si graul, dar mananca si boabe de porumb ramase pe camp sau ierburi acvatice. Metodele folosite la vanatoarea de gasca sunt panda la balta sau la locul de hranire. Ambele presupun cunoasterea locurilor de trecere, de obicei pasarile urmeaza acelasi traseu, cu conditia sa nu fie deranjate. De aceea, observatiile din teren sunt foarte importante in stabilirea strategiei care trebuie adoptata. Vanatorii asteapta camuflati venirea stolului de gaste, fie folosindu-se de adaposturile naturale (santuri de irigatii, palcuri de padure, culturi de porumb neculese), fie sapandu-si o groapa pe camp, pe care o acopera cu vegetatie sau plase de camuflaj. Pamantul care ramane trebuie indepartat, fiindca gasca are memorie topometrica, iar la primele semne ca s-a schimbat ceva in piesaj se va ridica si mai mult sau va evita acel loc. Conditiile meteo nefavorabile au un rol foarte important in reusita unei vanatori la gasca, intrucat ceata si vantul puternic le determina sa zboare mult mai jos decat de obicei. De asemenea, camuflajul, atrapele si chematorile sunt si ele importante, mai ales atunci cand vremea nu este un aliat. Nu trebuie uitat insa cel mai important aspect – trebuie sa fie gaste in zona ! !

Gasca se vaneaza cu arma lisa, cu alica de 3,5 pana la 5 mm. In tarile unde este interzisa folosirea alicelor de plumb la balta, se utilizeaza cele de otel cu macar doua marimi mai mari, ca BBB sau BB. Distanta de tragere variaza intre 5-10 m (pe ceata sau viscol) si 35-40 m. Peste 40 de metri, putine gaste cad in foc si multe pleaca ranite, fara ca vanatorul sa stie ca le-a lovit sis a le poata cauta. In Romania, sezonul de vanatoare incepe de la 1 septembrie si tine pana la 28 februarie.