SITARUL (Scolopax rusticola)

Putine specii de vanat au facut obiectul atator studii si cercetari,si cu atat mai mult cam tot atatea legende o infasoara intr-o aura de mistere.Acest fapt il certifica cu siguranta unicitatea fiecarei vanatori,pasiunea vanatorilor si nu in ultimul rand o seama de aprecieri si denumiri pe care le-a primit de-a lungul timpului.La ceasul cand natura prinde a se dezmetici din lunga amorteala a iernii,si cand multi dintre vanatori deja au asezat arma curatata in dulap,impatimitii acestui fel de vanat ard de nerabdare si emotie la fiecare iesire de sitari,unii in compania tovarasilor patrupezi,altii asteptand in linistea serii,semnele de nuntire fugara.

Sitarul de padure sau becata face parte din ordinul Limicolae, din care face parte o mare varietate de pasari, cu care sitarul de padure se inrudeste anatomic,dar in acelasi timp se deosebeste fundamental ca si obiceiuri si locuri de trai. Numele stiintific al sitarului de padure este Scolopax rusticola rusticola si alcatuieste singur genul Scolopax.

Este o pasare migratoare, in tara noastra fiind in trecere, putine exemplare ramanand sa cuibareasca la noi. Ornitologii si biologii au identificat de-a lungul timpurilor zonele de migratie ale sitarilor,insa din ultimele estimari ale cercetatorilor se pare ca au loc schimbari ale culoarelor de migratie,odata cu modificarea semnificativa a climei.

Ca aspect fizic este inconfundabila in comparatie cu alte pasari, cu ochi mari parca adaptati traiului de noapte , care ii asigura o vedere radiala de aproape 360 de grade, dar cu care vede excelent si ziua, dovada fiind zborul sau de aparare in fata omului sau cainelui, cu urechile asezate sub ochi,si ciocul sau lung specific,si cu care scotoceste pamantul reavan in cautare de larve si rame,hrana sa de baza. Penajul de culoare ruginie patat cu diferite nuante este in simbioza cu mediul in care traieste, asigurandu-i o camuflare perfecta in fata dusmanului.

Cele mai dezvoltate simturi sunt vazul si auzul. Sitarul nu are nici-o preferinta fata de o anumita specie de arbori putand fi gasit de la padurile de molid, la cele de salcami sau mesteacan si arini. Prefera padurile care au in componenta subarboret bogat ramificat in vecinatate cu fanate sau pasuni.


Se stie faptul ca se intovaraseste in migratie cu sprintenele codobaturi,apoi la munte se spune ca au sosit atunci cand se aude glasul mierloiului seara si la campie cand incep sa cante ciocarliile. Nu sunt de ignorat nici indiciile din observarea florei spontane, adica in momentul cand erumpe floarea galbena de corn sau atunci cand incepe aparitia pufului pe matisorii de salcie. Apar mai de timpuriu in sud si intarziind destul de mult in zonele muntoase, perioada de trecere fiimd in intervalul 10 martie - 15 aprilie. Daca dupa un timp friguros urmeaza vreme calda, pasajul va fi mai scurt si mult mai abundent, ca si numar de pasari, iar daca vremea va mai primavaratic calda atunci pasajul va fi mai de lunga durata si cu un numar mai mic de sitari.

Cea mai interesanta vanatoare se desfasoara la panda de seara(sau dimineata). Se sustine ca la aceste pande se impusca mai mult masculi,datorita faptului ca sitarii se imperecheaza in timpul migratiei.
Se disting doua tipuri de zbor si glas in pasajului de primavara. Glasul de cautare a semenilor numit si « corait » unde zborul este destul de lin si se aude de la circa 100-120 m distanta, corectia de ochire fiind infima si apoi glasul numit « piscuit »,si care se aude in timpul zborului de parada sau nuptial,distingandu-se de la circa 300-500 de m distanta, viteza de zbor fiind mare si prezentand tot felul de caderi si volte. Panda de seara dureaza aproximativ o jumatate de ora si se accentueaza pe masura ce ziua creste.In locul de panda se merge inainte de ora 7 pm. Dimineata jocul de imperechere dureaza aproximativ 15 minute. Alegerea locului de panda se face la intretaieri de drumuri, la margini de poieni astfel incat sa avem un camp vizual bun si mai ales pentru a putea observa silueta pasarii pe fundalul cerului. O si mai mare reusita va fi daca va fi folosita o chematoare de sitar. Unii vanatori folosesc ca si atrape pentru atragerea barbatusilor un evantai confectionat din pene albe, redand fidel coada femelelor ,pe care o tin ridicata in perioada de imperechere.
Depune o ponta de cel mult 4 oua,rar cand depune a doua si cu un numar mai mic de oua,doar atunci cand o pierde pe prima in totalitate. O particularitate este ca odata parasit cuibul nu mai revine la el. In caz de amenintare isi acopera puii ce frunze sau ii ia in zbor tinandu-i strans intre picioare(sau semnalat cazuri cand a transportat doi deodata!). Au fost impuscate exemplare care aveau pe picior un bulgare de pamant strans cu fire de iarba,sub acesta descoperindu-se o rana sau chiar fractura, deci rolul bulgarelui fiind de bandaj.
O alta metoda de vanatoare este cea la picior cu ajutorul cainelui pontator. Este o vanatoare spectaculoasa prin prisma duelului dintre cei doi combatanti, sitarul fiind cunoscuta ca o pasare ce rezista mult aretului, de multe ori in fata cainelui mergand pe jos saltand din cand in cand in zbor cativa pasi pana l-i se pierde urma( s-au observat cazuri cand sitarii au fost vazuti inotatand prin apa pentru a scapa de urmarire).
Referitor la munitia cu care se trage este de la 2 mm la 3 mm .Se gasesc mai multe informatii referitoare la cartuse : cu cartus fara pahar sau cu alice discoidala si cubica,cu cartus in cruce.

Perioada legala de vanatoare este 15 septembrie - 28 februarie.

Trofeul neconventional il constituie penita pictorului.

Deci patimasilor intru becate ,nu ne ramane decat sa ne bucuram de linistea si maretia apusurilor de soare la o panda de sitar sau de o frumoasa zi de primavara in tovarasia cainilor.