Cu ceva timp in urma (mai exact in vremurile copilariei - cand ne strangeam noaptea cu zecile de prin tot satul), am tot ascultat povesti
cu si despre parsi,ori pricolici, fapturile fantastice ale copilariei. Din nefericire nu vazusem pana la vremea respectiva niciunul, imaginea ce mi se crease mie vis-a-vis de acest Pars, era destul de "impresionista". Timpul a trecut, am primit oarece explicatii dintre cele mai savante, insa documentatie serioasa...NU.
Pot spune ca in momentul de fata stiu mai mult, am avut si ocazia sa vad "pe viu", de aceea m-am gandit ca ar fi o tema interesanta de discutat, mai ales pentru cei aflati in aceeasi situatie de nestiinta sau vaga stiinta, asemeni mie.
Sub denumirea de PARS, poporul roman cuprinde patru specii care seamana oarecum intre ele:
-Glis glis
-Muscardinus avellanarius
-Eliomys quercinus
-Dryomys nitedula
Incadrare zoologica-Ordinul Rodentia Bowdich, Familia Grilidae
MIHUSUL-Glis glis 
-numit de catre cercetatori "pars comun", "pars cenusiu", sau "pars mare"-numele ii vine de prin comuna Bichigiu, Judet Bistrita-Nasaud,
masuvul Piciorul Mihusului din Muntii Tibles, unde de fapt traieste in numar apreciabil.
-este raspandit peste tot in Europa Centrala si de Est, precum si in vestul Asiei. La noi traieste in padurile de foioase, pana la altitudinea de 1500m, dar si prin livezile batrane, cu multi nuci. Prefera si marginile padurilor, unde hrana este indestulatoare.
-este un fel de veverita in miniatura,cu blanita foarte deasa de culoare cenusie cu ape negre-fumurii, iar pe burta alburiu, seamana la coada cu veverita, dar capul este mai mult de sobolan. Picioare puternice, gheare mari, mustati lungi si foarte sensibile.
-este cel mai mare dintre parsi.
-in antichitate se manca, iar carnea lui era socotita "cea mai fina si extraordinara delicatesa".
ALUNARUL-Muscardinus avellanarius 
-intalnit in Judetul prahova, Malaesti, Dobreni si Galu, Judetul Neamt. In judetul Dolj este numit si pricolici.
-ceva mai mare decat un soarece, cu blanita moale, matasoasa, de culoare cafeniu-ruginie pe spate si alb ruginie pe burta-i se mai spune si "soarece rosu de padure".
-zoologii i-au spus muscardinus dupa mirosul de mosc pe care il are.
duce activitate nocturna, ziua stand ascuns in culcus construit la mica inaltime de ierburi si frunze.
-animal foarte rar ce traieste in medie cam 3 ani.
-la noi in tara il putem intalni (daca avem noroc mare de tot!) prin padurile compacte ale zonei de stepa si silvostepa si pana la 1800-2000m altitudine, la marginea superioara a padurilor carpatine.
-le sunt fatale stropirile cu insecticide-exista deci motive serioase pentru a fi ocrotit.
GHINDARELUL-Eliomys quercinus 
-ceva mai mic decat Mihusul, element central-european si nord-mediteranean.
-Blanita bruna pe spate si alba-galbuie pe burta, are o dunga neagra ce porneste de pe bot pe obraji, inconjurand ochii si urechile, cu un smoc de par in varful cozii, negru cu foarte putin alb.
-isi face cuib in scorburi si pe sub radacini, in gauri subterane, este activ numai in amurg si noaptea, foarte rar ziua.
-se hraneste cu insecte, jir, ghinda, fructe, diferite seminte.
-a fost si ramane extrem de rar(Tara Barsei, Piatra mica, retezat si Durlesti, Padurea Talpanu-Judetul Mehedinti, Padurea Georoc pe Jiu-Judetul Dolj, Padurea Pisicarul din nordul Judetului Teleorman, Zidureanca-in sudul Judetului Arges, Padurea Cocoreasca-Judetul Prahova, Valea Mosii-Slatioara-la vest de Pitesti.
VEVERINUL-Dryomys nitedula Pallas 
-raspandit in partea estica a Europei Centrale pana in stepa europeana a Rusiei.
-ii mai spune si pars mic sau pars cu coada stufoasa, veverit, veverin.
-corpul de 8-10cm, se termina cu o coada stufoasa, ca de veverita, lunga de 4-5cm, cu blanita cenusiu-galbuie pe spate si alba-galbuie pe burta, are o pata neagra pe fata doar in jurul ochilor.
-este activ numai in amurg si noaptea.
-a fost vanat in perioada1940-1945,in zona istorica Vlasca, cand era recomandat ca friptura celor bolnavi de oftica.
-este unul dintre cele mai folositoare mamifere marunte, existente prin padurile noastre, prin consumul mare de Drymonia chaonia, principalul daunator al stejarului.
-insecticidele ii sunt fatale.
In speranta ca inca vor mai exista parsi,si pricolici, si povesti cu ei, sper sa ne fie de folos aceste randuri.
In ceea ce priveste dusmanii naturali ai parsilor (in afara de pisicile vecinilor), rasul(sau linxul) este unul dintre ei, dar si pisica salbatica.
Tot despre Mihus:
-In evul mediu, seniorii feudali erau foarte bucurosi cand in darea impusa vanatorilor primeau si parsi. La ospete fie ca erau facuti friptura, fie mancare cu sos picant, bogat in condimente si verdeturi aromate.
